Continuarea articolului: Ne-am făcut casă din panouri sandwich (I)
Ne-am hotărât să ne facem casă din panouri sandwich nu pentru că panourile astea ar fi fost visul nostru cel mai fierbinte. Ci pentru că după toate calculele, se presupunea că ieșim mai ieftin, iar confortul ar fi fost același dintr-o casă clasică.
Cel puțin așa citeam, iar asigurările erau exact ce îi trebuie unui om cu buzunarul mic și cu capul mare de planuri, vise și idei.
Dar cum rămâne cu ideea că trebuie să-i lași copilului o casă zdravănă, din cărămidă, în care să poată trăi el și, eventual, chiar copiii și nepoții lui? Uite-așa constatăm că suntem sclavii mentalității părinților, bunicilor și străbunicilor. De la care tot ce am putut moșteni este doar această gândire-frână, nicidecum casele (majoritatea de lut) pe care le-au construit probabil tot cu gândul la noi, urmașii. Și care zac părăsite așteptând să fie locuite de cei care și-au croit existența în alte zări ale pământului. În cel mai bun caz, cei care se întorc în cuiburile lăsate de părinți, au alte viziuni despre ideea de confort, design și amenajări, spre deosebire de înaintașii lor.
Luni și luni de zile am căutat pe sfântul google articole, referințe, păreri, sfaturi … orice despre o construcție din panouri. Am găsit niște ”articole”, dintre care 90% erau copy-paste după altele. Aceleași informații multiplicate de bloggeri și aspiranți la statutul de influencer, care nu știau o iotă despre acest tip de construcție, dar care copiau de pe alte site-uri pentru a-și crește traficul. Ei sunt încă pe internet.
Nici youtube n-a livrat informații lămuritoare, de la A la Z. O mică informație ici, o alta dincolo, și acelea extrem de superficiale, culese (și nu experimentate) de youtube-ri care vindeau pielea ursului din pădure.
Am început atunci să privim atent în lumea reală, în jurul nostru. Căci o construcție din panouri sandwich nu e chiar ceva ce găsești exclusiv pe internet. Pe alocuri mai zărești câte o casă, iar cu hale, magazine și depozite ”plouă” cam peste tot în Europa. Chiar și în Canada, după cum aveam să aflăm cu mare ușurare.
Păi dacă ăia pot, dacă ăia aleg și sunt mulțumiți cu case din panouri, despre care se spune că trăiesc în ele chiar și câte 50 de ani, noi de ce nu am fi?
Și ne-am pus pe treaba.
Citește continuarea:
Casă la cheie cu ”livrare la domiciliu” sau una construită în regie proprie?