Continuarea articolului Cum am ajuns să ne dorim o casă din panouri sandwich? (II)
Odată luată hotărârea de a ne ridica o casă din panouri sandwich pe structură metalică, am început să căutăm un constructor.
Nu știam nimic despre partea birocratică a demersului nostru.
Pe internet informațiile erau contradictorii. Unii pretindeau că e nevoie de autorizație de construcție, alții că nu. Anumite surse dădeau ca sigură obligativitatea proiectului, altele băgau mâna în foc că astea sunt mofturi.
Prea puțini făceau diferența între casele din panouri sandwich pe structură metalică și containerele maritime. Sau modulele tip container… amplasate pe buturugi, sau pe bolțari, sau pe niște pietroaie, pur și simplu.
În paralel, am găsit pe internet niște producători/comercianți de ”case la cheie” din astfel de panouri, ale căror reclame apăreau obsesiv pe site-urile despre amenajări interioare, construcții sau arhitectură.
Le-am solicitat oferte, spunându-le, pe scurt, cam ce dorim: o locuință cu două camere, bucătărie, baie, hol cu o suprafață construită de 80 mp. Nimic mai mult.
Răspunsurile veneau imediat. La momentul acela (toamna lui 2020), cu 10.000 de euro, firmele producătoare de ”case la cheie” ne-ar fi făcut ce ne doream. Așa pretindeau.
Evident, fiindcă nu știam ce ”trebuie să ne dorim”, eram încântați. Descrierile și ”proiectele” pe care le-am primit vorbeau de parchet, gresie, faianță, instalații electrice și sanitare. Tot tacâmul.
După ce ei veneau și montau ”în două zile” casa visurilor, noi nu trebuia decât să slobozim din pungă cei 10.000 de euro, să punem becurile și să aducem mobila. Ni se dădeau garanții că nu aveam nevoie de nimic altceva. Nici de fundație, de proiect, autorizație. Nimic!
Eram aproape hotărâți să ne orientăm spre o astfel de construcție, când norocul a făcut să-i vorbim unei rude, cu oareșice experiență în construcții, om de afaceri de câteva decenii și deținător a unor spații comerciale construite chiar din panouri sandwich, despre planurile noastre.
I-am trimis una dintre ofertele primite și din trei vorbe ne-a spulberat ”visul”. Pe scurt, ”casa” era prea scumpă pentru cantitatea și calitatea materialelor folosite în proiectul propus de firma producătoare. De la structura metalică, mult prea sumară, continuând cu panourile la fel de subțiri (fațada de 6 cm, pereții despărțitori de 4 cm, acoperișul de 8 cm), cu ușile și ferestrele termopan (cercevele înguste și geamuri subțiri) și terminând cu elementele de interior (parchet, echipamente sanitare, feronerie, electrice), de la care nu puteai avea așteptări prea mari având în vedere calitatea îndoielnică a elementelor care contau. Adică structura de rezistență și tot ce ar trebui să-ți asigure încredere că nu-ți cade casa în cap peste un timp.
O documentare de câteva ore la depozitele de materiale de construcții, prin telefon și pe site-urile lor proprii, ne-a făcut să înțelegem dimensiunea dezastrului financiar pe lângă care trecusem razant.
Era clar: să cumpărăm noi materialele și să găsim drept mână de lucru o echipă serioasă era cea mai bună variantă.
Dar de la zis până la făcut, am mai trecut prin câteva ”situații de risc” nesemnalizate corespunzător. Pentru că și aici, lipsa de informații din mediul online, bazate pe experiențe reale și nu pe articole copiate, își spunea cuvântul.
Citește continuarea: Cum am ajuns să ne dorim o casă din panouri sandwich?
